Profil biografic: Richard Garfield

Richard Garfield este un consacrat designer de jocuri de societate. Momentan, ultimul joc de succes creat de el este King of Tokyo, care de curând a fost produs şi în limba română sub numele Regele din Tokyo, dar el a creat multe alte jocuri precum Ghooost, RoboRally, Netrunner, BattleTech, Star Wars Trading Card Game şi binecunoscutul şi apreciatul Magic: The Gathering (MTG) [1]. Richard Garfield a devenit o legendă a industriei jocurilor de societate (în primul rând datorită MTG) şi este interesant să cunoaştem cât mai multe despre el.
Pentru început să spunem că Richard Garfield s-a născut în Philadelphia, S.U.A., la 26 iunie 1963, este căsătorit şi are doi copii [2]. A luat titlul de Doctor în ştiinţe la Universitatea din Pennsylvania (cu o teză în domeniul matematicii) în 1993, anul în care a creat alături de câţiva amici, MTG-ul şi practic genul de joc trading card game/collectible card game. Ulterior a devenit profesor de matematică, iar din 1994 a început colaborarea ca designer de jocuri la Wizards of the Coast (WotC) [3].
b48
Richard Garfield
În 1999, Richard Garfield a plecat de la WotC pentru a-şi concentra puterea de muncă asupra propriile proiecte: crearea de jocuri de societate, jocuri video, dar şi pe alte platforme. Fiecare designer de jocuri are propria viziune asupra jocurilor în sine. Richard Garfield compară jocurile cu arhitectura:
,,Games are like architecture, there is absolutely art there – but if your engineers recommend you change your design you had better know what you are doing when you ignore them – that is quite different than the art in Music or Painting” [4].
De asemenea, pentru că este doctor cu o teză în domeniul matematicii, Richard Garfield a fost întrebat la un moment dat dacă în jocurile create s-a ajutat de cunoştinţele sale avansate de matematică, dar el a răspuns negativ, fiind de părere că realizarea unui joc bun are mai multe puncte în comun cu artă decât cu ştiinţa [5].
Actualmente, Richard Garfield lucrează printre altele la jocul SolForge (un joc de cărţi gen TCG, doar că va fi online), alături de cei care au creat Ascension (la rândul lor foşti jucători de MTG).
b49
Richard Garfield

6 amănunte despre Richard Garfield
I) Care este cartea de joc MTG care îi place cel mai mult lui Richard Garfield?
Răspunsul la întrebare este unul dublu: pentru joc în sine, Magical Hack, pentru valoarea sentimentală, Wyluli Wolf [6]. Cu alt prilej însă, a numit cartea de joc Shahrazad, cartea sa favorită.
b51
Cartea de joc Shahrazad
b47
Cartea de joc Phelddagrif
b46
Cartea de joc Wyluli Wolf

II) Visul lui Richard Garfield este ca ,,jocurile să aibă acelaşi statut în cultură precum sporturile. Cu alte cuvinte, jocurile să fie recunoascute drept sporturi ale minţii şi jucătorii lor sportivi intelectuali. La fel şi speranţa ca jocurile să fie recunoscute ca una dintre cele mai puţin utilizate [dar benefice] metode de învăţare” [7].
III) Crearea jocului King of Tokyo a fost influenţată de Yahtzee [8]. În schimb, întreaga activitate a lui Richard Garfield a fost influenţată de mai mulţi oameni şi sisteme de joc şi nu doar de un singur mentor – Gary Gygax, Dave Arneson, Steve Jackson, Sid Sackson, Robert Abbott, Wayne Shmittberger [9].
IV) Cel mai bun joc creat de el în chiar opinia sa este cine altul decât MTG [10].
V) În multe interviuri acordate, Richard Garfield recunoaşte că Dungeon and Dragons a fost jocul care l-a determinat să fie conştient de importanţa şi posibilităţile unui joc (nu doar de a oferi distracţie, ci şi de a îndemna studiul asupra jocurilor, precum cel asupra filmelor sau muzicii).
VI) Cea mai mare revelaţie în procesul de creare a jocului MTG pentru Garfield, jocul care l-a transformat în legendă, a fost că ,,nu toţi jucătorii trebuie să aibă aceleaşi cărţi pentru a juca” şi că ei ,,trebuie lăsaţi să-şi aleagă propriile cărţi, să fie proprii designeri de joc” [11].
b50
Cartea de joc Richard Garfield, Ph.D

Având în minte toate aceste detalii legate de viaţa, principiile de designer şi creaţiile lui Richard Garfield, Let there be Magic şi să cunoaştem cât mai multe dintre jocurile sale!

[1] Amănunte despre alte jocuri create de Richard Garfield pot fi obţinute la adresa de internet http://www.nerdbloggers.com/nerdbloggers/2013/2/7/the-other-games-of-richard-garfield.html.
[2] Aceste momente din viaţa lui Richard Garfield au fost sărbătorite, cum altfel pentru cel care a creat MTG, prin cărţi de joc MTG: Proposal, Splendid Genesis, Fraternal Exaltation (http://www.magiclibrarities.net/352-rarities-garfield-event-cards-english-cards-images.html?PHPSESSID=bd137df8a9fafc5a22d306cf107fa6ce). Alte cărţi interesante sunt cele care poartă numele său şi titlul de doctor şi numele soţiei sale (Lily Wu), doar că sunt sub forma unor anagrame (Phelddagrif, respectiv Wyluli Wolf). O altă carte în acest gen este şi mai clară pentru că se numeşte Richard Garfield, Ph.D, cu un flavor pe măsură And yea he doth spake: “Let there be Magic” (o analiză asupra posibilelor utilizări ale acestei cărţi în MTG se pot citi la adresa de internet http://www.mtgeezer.com/richard-garfield-ph-d-introduction-and-breakdown/).
[3] http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Garfield. Garfield nu mai predă matematică, dar continuă să fie profesor, el ţinând un curs la Universitatea din Washington despre crearea jocurilor (Antoine Ruel, Ruel Ultimatum – An Interview with Richard Garfield, http://www.channelfireball.com/articles/ruel-ultimatum-an-interview-with-richard-garfield/, 08-05-2011).
[4] Andrea ,,Liga” Ligabue, The Art of Design: Interviews to Game Designers #20 – Richard Garfield, http://opinionatedgamers.com/2012/07/02/the-art-of-design-interviews-to-game-designers-20-richard-garfield/, 02-07-2012.
[5] Derek Thompson, Game Designer Interview: Richard Garfield, http://meepletown.com/2012/09/game-designer-interview-richard-garfield/, 18-09-2012.
 [6] Sean Erik Ponce, Deranged Dad #65: Interview with Dr. Richard Garfield,
[7] Sean Erik Ponce, Deranged Dad #65: Interview with Dr. Richard Garfield,
[8] Antoine Ruel, Ruel Ultimatum – An Interview with Richard Garfield, http://www.channelfireball.com/articles/ruel-ultimatum-an-interview-with-richard-garfield/, 08-05-2011.
[9] Andrea ,,Liga” Ligabue, The Art of Design: Interviews to Game Designers #20 – Richard Garfield, http://opinionatedgamers.com/2012/07/02/the-art-of-design-interviews-to-game-designers-20-richard-garfield/, 02-07-2012.
[10] Antoine Ruel, Ruel Ultimatum – An Interview with Richard Garfield, http://www.channelfireball.com/articles/ruel-ultimatum-an-interview-with-richard-garfield/, 08-05-2011.
[11] Allan Sugarbaker, Interview: Richard Garfield, http://www.ogrecave.com/interviews/richard_garfield.shtml.

Surse pentru imagini în ordinea apariţiei în articol: